Majoritatea oamenilor trec la un moment dat în viața lor prin postura de angajat. Ca în multe alte domenii, IT-ul are mulți oameni care sunt pasionați de ceea ce fac. Unii aleg varianta de freelancing, alții aleg companii mai mici sau mai mari unde să își dezvolte cunoștințele și să performeze. Aceste relații de muncă sunt guvernate invariabil de contracte care se supun codului muncii și legislației în vigoare. În tot acest peisaj, dialogul social este un aspect important și de cele mai multe ori trecut cu vederea de toate părțile care ar trebui să fie implicate.
Este dovedit istoric, de-a lungul timpului, faptul că atunci când vine vorba despre apărarea drepturilor angajaților, promovarea intereselor colective și individuale de natură profesională și socială, sindicatul este cea mai eficientă formă de organizare. Pe măsură ce companiile se extind și se transformă, joburile vin și pleacă, piața muncii este și ea tot mai dinamică, rolul unui sindicat în dialogul social dintre angajați și management poate fi crucial.
În România, există o astfel de organizație, printre cele mai mari și extinse la nivel de țară: Sindicatul IT din Timișoara (SITT) Este un sindicat inițiat de IT-iști pentru IT-iști și care acoperă nu doar partea de R&D, dar și partea de telecom, serviciile externalizate, centrele de servicii de suport, inclusiv call center. Pot exista nenumărate motive pentru care un angajat se alătură unui sindicat, dar ideea centrală rămâne protecția și promovarea intereselor angajaților la locul de muncă.
Puterea și influența unui sindicat este dată doar prin membrii săi, iar singura pârghie prin care pot participa la luarea deciziilor este unitatea de care aceștia dau dovadă.