StartUp Career “Cât despre mine, sunt un optimist. Nu-mi pare de mare folos să fiu altfel.” -

Cât despre mine, sunt un optimist.
Nu-mi pare de mare folos să fiu altfel.

 

Ce este Crystal Mind Academy?


Crystal Mind Academy este o academie Cisco lansată în anul 2006 care organizează cursuri Cisco CCNA, CCNP, Security, Programare Go (Golang), Python, Blockchain (Ethereum & Solidity), C/C++, Administrare Linux, Advanced Linux & INFOSEC, HTML/CSS, PHP/MySql.

Mereu consecvenți motto-ului nostru ”Learn better!” ne mândrim azi cu peste 10.000 de cursanți care au participat la cursurile cu predare și peste 25.000 care au participat la cele online. Printre clienții noștri se află studenți de la facultăți de profil, persoane fizice doritoare să se perfecționeze sau să-și schimbe cariera, dar și angajați ai corporațiilor care activează în România.


Cine este omul Andrei Dumitrescu?

Sunt Network Engineer și Programator cu aproape 20 de ani de experiență în IT; am de asemenea, mai mult de 15 ani de experiență în predare la Crystal Mind Academy.

Fiind la rândul meu o persoană care învață continuu și fiind nemulțumit de sistemul de învățământ din România, în anul 2006 am fondat Crystal Mind Academy dorind să aduc un nou stil, un alt mod de a învăța orientat spre practică și lucruri folositoare în meseria de zi cu zi. Timpul este cea mai valoroasă resursă pentru noi toți așa că am dezvoltat acestă academie pentru a mă asigura că cei care ne devin cursanți beneficiază de cursuri complete și conforme cu cerințele mereu în schimbare ale pieței, să nu fie nevoiți să piardă timpul cu tutoriale incomplete de pe Internet. În rest, în timpul liber îmi place să fac sport, să călătoresc sau să petrec timpul cu familia.

Cum a apărut ideea unei academii?

Crystal Mind Academy a apărut în 2006 întrucât ne-am dorit să transmitem mai departe pasiunea noastră pentru IT, să aducem un suflu nou în lumea trainingului și a educației, folosind metode moderne și interactive. Modelul urmat a fost cel al cursurilor Cisco, modelul american, extrem de practic și concis, dar fără a fi superficial.


A fost greu? Ați avut obstacole?

Nu a fost ușor :) La început au fost inerentele dificultăți de a face lucrurile altfel într-o societate birocratică în care învățatul cu pixul pe hârtie încă era legea. Legile care se schimbă continuu au reprezentat o altă opreliște. Apoi, probabil, principalul obstacolul mi l-am ridicat singur pentru că am fixat și fixez ștachete foarte înalte dpdv. al calității cursurilor pe care le oferim.

Când a început să apară satisfacția profesională?

Din fericire a apărut extrem de repede, prin “glasul” ( telefoanele și emailurile) cursanților cărora le-am schimbat parcursul profesional. Cred că cel mai mult m-a impresionat unul din primii studenți avuți acum 14 ani; era preot într-un mic sat lângă București; făcea naveta pentru a veni la cursurile noastre și dorea să se reprofileze pentru a emigra și a-și urma logodnica în Canada; astăzi este un foarte apreciat administrator de rețea și încă păstrăm legătura. De asemenea avem și cazul unei familii în care tatăl și fiul, care era student la Electronică, au fost colegi de grupă la majoritatea cursurile noastre! În acest moment cred că la orice firmă de IT mijlocie sau mare din București lucrează cineva care a făcut cel puțin un curs la noi. Iar acest lucru ne bucură foarte mult!

 

Ce planuri de dezvoltare aveți pe viitor?

Churchill are o vorbă care mă caracterizează: “Cât despre mine, sunt un optimist. Nu-mi pare de mare folos să fiu altfel.”

Deși trăim vremuri grele și spectrul COVID ne umbrește viața, putem vedea cu toții că viitorul este în online. Noi încă dinaintea crizei COVID ne-am mutat activitatea de training 90% în online. Acum cursurile noastre se vând pe toate marile platforme de online learning, cele mai multe americane și avem câteva sute de cursanți pe lună din peste 150 de țări.
Viitorul industriei de training, îl văd ca fiind al cursurilor ieftine, în limba engleză, de înaltă calitate, interactive și care se vând în masă la milioane de oameni (există o piață de milioane de potențiali clienți).
Cred în libertatea și egalitatea de șanse economice pentru oameni, indiferent de originea și statutul lor social. Văd un viitor în care viața noastră este puternic simplificată de tehnologie, astfel încât toată lumea își petrece timpul făcând ceea ce dorește și îi aduce satisfacții.

Pentru mai multe informații vizitează site-ul Crystal Mind Academy.