StartUp Career LinkedIn – ajutorul subestimat cândva; partenerul de succes de astăzi. -

LinkedIn
-
ajutorul subestimat cândva; partenerul de succes de astăzi.

 

Uneori, în căutarea unui loc de muncă, ajungem să simțim dezamăgire văzând că strategia utilizată până atunci nu dă roade. Se-ntâmplă.
Ce nu știm, însă, este că o nouă strategie se afla chiar sub nasul nostru în tot acel timp. Alteori, e doar o chestiune de timp până să ne prindem, exact, de utilitatea ei.
LinkedIn – povestea în care nu credeam cândva, pasiunea mea astăzi.
LinkedIn - ajutorul gratuit, subevaluat și uneori, chiar respins.
Dați-i o șansă.

A fost o vreme în care nu credeam în ideea de networking.


Nu credeam, nu aveam timpul și dispoziția necesară pentru îîîîîîîîncă un site unde să intru, să-mi fac un cont (care putea cere, ca de obicei, toooooone de informații), unde să aplic pentru un job și nimeni să nu acorde atenție candidaturii mele. Eram fidelă și dedicată site-urilor clasice de joburi, supraaglomerate de candidați și CV-urile acestora, unde mă “băteam” pe atenția companiilor cu atâția alți oameni aflați, și ei, în căutarea unui loc de muncă, pe o piață de joburi nu mereu cinstită sau prietenoasă.


La toate acestea, se adăuga și faptul că mă aflam într-o perioadă în care drumul meu profesional nu se întrezărea destul de clar. Și-a trecut timp...Și-am continuat să ignor ideea de a comunica cu angajatorii, cu oamenii aflați în aceeași situație ca mine, am întors spatele locului unde aș fi putut face toate acestea și-n plus, aș fi putut face chiar și niște traininguri gratuite, socializa cu persoane atrase de aceleași pasiuni ca mine, poate. Și-apoi, alt timp s-a scurs. Când, într-o zi, a venit vremea să acord o șansă locului care le aducea împreună pe toate cele de mai sus - LinkedIn-ului, spațiul unde networking-ul era și este mereu la el acasă.

Și nu doar asta aduce Linkedin-ul odată cu el, ci și o secțiune bogată de joburi, constant actualizată, informații despre angajatori la dispoziția tuturor mereu și, foarte important, acces ușor către aceștia.


Și-ntorcându-mă la trecutul în care ignoram acest LinkedIn, pot spune că nu doar l-am descoperit pe-atunci, ci l-am și folosit la maximum în acea perioadă în care îmi căutam un job. În plus, tot cu ajutorul lui, am găsit oameni care se aflau în poziții în care mă vedeam și pe mine, cândva, în locuri în care sinele meu din viitor și-ar dori să se regăsească, chiar dacă sinele de la acel moment încă punea bețe-n roate, pesimist și dezamăgit fiind de evoluția lucrurilor.


Am acceptat, astfel, să-ncep să investesc timp și încredere în această platformă. Am rămas sinceră față de mine, dar și față de temerile mele, de planurile mele de viitor, de oamenii cu care aveam să interacționez.


Ce am făcut?


Am deschis conversații cu oamenii interesanți din companiile pe care le urmăream.


Am inițiat discuții prietenoase cu angajatorii mei de interes, exprimându-mi constant dorința de a colabora cu ei, de a învăța, sinceritatea mea necondiționată, disponibilitatea mea și intenția de a mă alătura lor.


Am cerut și primit orientare de la oameni pregătiți în domeniile mele de interes.


Uneori, deși nu am putut obține jobul visat, am primit de la angajator sfaturi utile, feedback-uri menite să mă ajute pe viitor. Alteori, a fost liniște sau au venit explicații total neprofesioniste; pe moment mi-au dat o stare neplăcută, dar m-am întors mereu, în mintea și-n sufletul meu, la ceea ce sunt și ceea ce-mi doresc. Nu la ceea ce văd unii din exterior, superficial câteodată, nepregătiți, poate, în aria lor de expertiză, grăbiți în vâltoarea atribuțiilor lor zilnice de la birou.

Am fost ajutată cu recomandări. Unele scriptice, aici, pe profilul meu, altele detaliate în documente ce mi-au fost trimise, dar și din cele directe, făcute la angajator, pentru a mi se oferi, astfel, o șansă extra de a fi chemată la un interviu sau, cel puțin, de a mi se analiza candidatura, la un moment dat.


Mi s-au oferit invitații la discuții, la interviuri de cunoaștere.


Am aflat că nu sunt singură, că sunt multe alte persoane cu aceleași temeri ca mine și că e ok să lucrezi încă la a descoperi ce cauți exact, ce îți dorești de la viitorul tău, zi de zi, clipă de clipă.


Am găsit reale surse de inspirație – oameni creativi, dornici să-mpărtășească și celorlalți din cunoștințele lor, modele demne de urmat. Am ajuns să fiu inspirație, la rându-mi.


Mi-am găsit partenerii în hobby-uri și comportament 😊 pe cei care sunt pasionați de aceleași lucruri ca mine, dar și pe cei care împart aceeași natură cu mine – cea dornică de a ajuta la orice oră, de a da mai departe din ceea ce, cândva, am primit și noi de la alții, cu aceeași bunăvoință și deschidere.


Mi-am creat propriul brand, propria imagine în online. Contribuind. La dezvoltarea mea, la calitatea adusă informațiilor de pe această platformă numită LinkedIn.


Am aflat despre noul meu job și am ajuns să-l obțin, după efort depus în interviuri, teste și discuții.


Mi-am luminat tot mai mult drumul.


Am dezvoltat relații de amiciție și știu că, la rândul meu, am aici oameni care, la orice oră, ar putea depune mărturie despre implicarea mea și obsesia mea frumoasă (dacă mi-este permisă această exprimare 😊 ) pentru o lume mai bună.


Am crezut în LinkedIn. Am crezut din nou în mine. Cred.

Finalmente, nimic nu este imposibil dacă ne dorim ceva cu adevărat, dacă dăm o șansă unui lucru și-l încercăm. Este, de fapt, despre a ști ceea ce urmărim, ce obiectiv ne-am propus, astfel încât să putem pune cap la cap o strategie și apoi, să ne conturăm drumul, câte puțin în fiecare zi.


Contribuții: timp, efort, implicare.


Sfat: Nu renunțați când ceva nu merge. Nu respingeți ușor doar pentru că nu aveți toate informațiile despre acel ceva sau din teama față de nou.


Dați o șansă networking-ului.


Dați undă verde comunicării pe LinkedIn.


Nu avem nevoie de scrisori de intenție prăfuite de timp și nici să vedem cum CV-ul nostru și al altor 3685057203 candidați se află în așteptare, pe lista unui angajator. Contactați voi acel angajator. Prezentați-vă așa cum sunteți, fără unicorni și floricele. Fiți sinceri, argumentați-vă mesajele și va ajuta, veți vedea.



Anisia Dumitrescu.