Life Coaching
Ai dileme și trăiri contradictorii. În ce direcție se află răspunsul? Poate în Life Coaching?
Opinie: Oamenii nu sunt leneși, dar câteodată au dorințe impractice și mai ales, țeluri care nu îi inspiră.
Sa ne cunoastem puțin, înainte de toate.
Consider că formarea mea educațională a cântărit greu în deciziile pe care le-am luat ulterior. De profesie, sunt profesoară de limbi străine și de istorie medievală. Am studiat apoi diplomația și geopolitica în cadrul unui master de doi ani, toate studiile mele academice si post universitare făcându-le la Universitatea de Vest din Timișoara. Am avut și șansa de a fi bursieră în cadrul programului Erasmus Socrates, mutându-mă în Franța temporar, pentru studii.
Așa, să ajung la oile noastre: predând în Germania de aproape 10 ani, am înțeles pe parcurs că de fapt, am devenit și un fel de terapeut involuntar, însă fără patalama.
Cred că în contextul în care desfășori lecții private, cu un singur student, aproape zi de zi, timp de opt săptămâni, evoluția spre discuții de natură mai personală, din partea studentului, este perfect naturală.
Constatarea cea mai frumoasă e că noi ca profesori, suntem de fapt niște necunoscuți, care nu au de ce sa mintă pe cineva și mai ales să judece. Clienții noștri se simt în siguranță să facă anumite glume care ar fi poate prost văzute de colegii sau familia lor, sau se simt și mai în siguranță să ne povestească despre familia lor, vise, planuri...așa, off the record.
Lecțiile de la institutul unde lucrez eu se desfășoară în regim intensiv, ceea ce înseamnă minimum patru ore în fiecare zi, timp de săptămâni sau chiar luni.
Prin urmare și involuntar sau neprovocat, se dezvoltă un fel de amiciție profesională, care rareori se extinde și în viața privată.
Încerc să aduc discuția spre Life Coaching prin explicarea, pe scurt, a ceea ce am studiat eu în cele doua cursuri online de Life Coaching.
Un certificat a venit din partea New Skills Academy, curs absolvit în ianuarie 2020, iar cel de-al doilea de la The Academy of Modern Applied Psychology, din martie anul curent. Deci ambele cursuri și noțiuni învățate sunt foarte proaspete.
Bun. Am un dram de teorie și multă experiență personală datorită meseriei.
Cum le pot corela astfel încât să pot ajuta doritorii, să fie profitabil pentru ambele părți implicate și mai ales, să existe un progres care poate fi monitorizat?
De ceva vreme primesc destul de des întrebări sau diverse remarci despre profesia de Life Coach, care se pare că stârnește destul de multe controverse mai ales printre români, din câte am observat eu, însă nu exclusiv.
Primesc si mesaje private pe contul de social media, cu directă referire la direcția profesională de Life Coach, din partea unor persoane ce încearcă să fie sarcastice sau răutăcioase absolut gratuit. Mi se pare că ei nu înțeleg ceva, involuntar, și anume reușesc să se oglindească în persoana mea și sunt convinsă că nu pot tolera ceea ce îi privește înapoi din oglindă.
Vă rog să țineți cont de faptul că eu nu mai locuiesc în România de peste 11 ani. Am luat puțin pulsul evenimentelor prin intermediul prietenului care e mereu acolo pentru noi, și anume Social Media, acest Big Brother al timpurilor noastre, care mă duce constant cu gândul la romanul lui George Orwell, ”1984”. ”Fratele cel Mare” stă cu ochii pe noi, dar uităm deseori că noi îi acordăm acces nelimitat, zi de zi.
Prin social media avem toți o platformă, o scenă, pe care putem să o folosim fie pentru lucruri triviale, fie pentru a transmite un mesaj. Gândindu-mă la jurnalul din vremurile liceului, simt ca Facebook i-a luat locul cu brio. Și de ce aveam toți jurnale sau oracole? Din dorința secretă de a fi citiți.
Și uitați așa, derulând timpul pe fast forward, am ajuns să utilizăm social media pe plan personal și mai ales pentru afaceri. Life Coaching-ul poate fi considerat o afacere chiar profitabilă, nu e așa?
Coaching-ul are șanse de a deveni *ocupațiunea mea mintală*, cum zicea Ilie Moromete, și de aceea am decis să pun câteva idei pe hârtie, am simțit că o perspectivă personală ar putea fi o fereastră în interiorul acestei noi meserii.
Din câte știu eu, în România au apărut primele mențiuni despre coaching prin anii 2004/2006.
Mihai Popa Radu a conceput primele articole în română despre coaching in 2004, ce au fost publicate în revista BIZ.
Ca o mică paranteză: realizez că poate nu gândesc într-o linie dreaptă sau după standardele unora, însă puțin îmi pasă. Caut și ofer autenticitate și nu prea le am cu recititul propriilor idei. Așa am scris dintotdeauna.
Sar puțin gardul către Socrate. Mărturisesc că am citit doar un Dialog scris de el, din care nu îmi amintesc nimic *motiv propice unei documentări temeinice pentru o postare pe Facebook, căci dacă nu știați, încerc ceva diferit...*
Așa, înapoi la Socrate. Ce voiam să vă spun e că el credea ferm că înțelepciunea provine din dialog. Sunteți de acord.?
Conceptul lui are greutate tot mai mare în aplicațiile din aria coaching-ului, a rezolvării problemelor complexe şi a facilitării din sălile de curs. Se vede proeminent cum metoda filosofului poate fi folosită în organizații mult mai aproape de scopurile cu care acesta o folosea în urmă cu peste 2500 de ani.
Cum să trăim viața ce ne-a fost dată, dacă nu o supunem cercetării? Cred că e cumva de datoria noastră să urmărim găsirea unor răspunsuri de care avem nevoie ca indivizi.
Tipic tuturor ideilor inovatoare sau care, Doamne ferește, ne scot din zona de comfort și ne fac să ne punem întrebări, gradul de acceptare a coachingului a urmat „traseul” clasic, ce era de anticipat: la început a fost (și încă mai este) ridiculizat, acum este uneori criticat, pentru ca, într-un final, să fie acceptat și folosit în mod corect.
Mulți sunt convinși, și eu numărându-mă până de curând printre ei, că știu cu ce se mănâncă pasărea asta exotică, această rara avis, ce e life coaching-ul. Eu eram aproape convinsă că e terapie pură și și eu mă întrebam de ce oare am avea nevoie de cineva care să ne spună cum să trăim mai bine. Auzi, domnule, de parcă trebuie să vină ăla sau, mai rău, aia să îmi dea mie sfaturi...
Să ne uităm puțin la ceea ce spun specialiștii: conform definiției agreate de către membrii Asociației Române pentru Coaching (Forul coachilor profesioniști din România), coachingul constă în „asistarea și ghidarea clientului [...] în a-și manifesta capacitățile potențiale, a-și defini sau clarifica obiective specifice, a identifica resurse și blocaje, a-și înțelege propriile perspective și percepții, a înțelege contextul mai larg în care acționează, a avea încredere în forțele proprii, a învăța să caute și să aleagă soluții viabile, a elabora planuri de acțiune, a stabili modalități optime de monitorizare a propriilor rezultate”.
Ce ați înțeles din definiția asta pompoasă? Sau mai bine zis, cât ați înțeles din ea? O fi aplicabilă în viața de zi cu zi? Oricum ar fi, măcar sună bine
Înainte să iau parte la acele doua cursuri menționate mai sus, nici eu nu aș fi avut răbdarea să citesc definiția de mai sus până la capăt. Dar mă bucur să raportez că o citesc acum cu lejeritate și înțelegere. Cred că mă simt destul de informată să vă scriu cam cum văd eu life coaching-ul, în câteva paragrafe finale.
Gânduri pe post de concluzie.
Este foarte ușor să identificăm Life coaching-ul cu terapia.
Este de asemenea foarte greșit să facem aceasta paralelă. Un Life coach nu rezolvă probleme sau situații. Un Life coach nu prescrie tratamente. Un Life coach nu pune prea multe întrebări sau vorbește mai mult decât clientul.
Life coaching este, după cum arată un raport de la finalul lui 2014, o industrie de un miliard de dolari doar în SUA.
Așa cum citeam într-un articol de pe site-ul Vice, life coaching-ul nu este despre depresie gravă, anxietate sau probleme serioase în relații.
Dacă doriți sa discutam, mă găsiți pe Facebook și pe adresa de email menționată pe contul meu.
Miriam Mircea
PR and languages pro
Fort Knox PR founder.