StartUp Career “Îmblânzirea” profilului de LinkedIn 😊 -

“Îmblânzirea”
profilului
de LinkedIn 😊

 

Scriam în ultimul meu articol aici despre LinkedIn, un ajutor pe care cândva l-am ignorat, iar mai apoi, l-am descoperit ca fiind realmente util, un partener de cinste în perioada în care-mi căutam activ un job și nu numai, așa cum s-a dovedit ulterior.
Astăzi, am decis să rămân în aceeași notă, pe același subiect și să vă ofer, în plus față de articolul precedent, câteva idei concrete menite să vină în ajutorul vostru nu doar atunci când sunteți în pană de idei, dar și când aveți nevoie de un suflu nou, să spunem, în demersurile voastre. Poate chiar de o nouă strategie, de ce nu?

Știm prea bine.
Companiile plătesc sume semnificative pentru a-și face publicitatea de care au nevoie astfel încât să se prezinte corespunzător în fața clienților lor.
În cele ce urmează, am venit și eu în fața voastră cu câteva feluri concrete prin care, la rândul vostru, puteți să vă puneți bazele propriei publicității pentru profilurile voastre, astfel încât fotografia și întreg contul vostru de LinkedIn să ajungă în atenția oamenilor de interes pentru voi și astfel, să-i încurajați pe aceștia, să-i faceți curioși să-și dorească să descopere și mai multe despre voi.


Nu este un secret. Îmi place să îmbunătățesc, să optimizez nu doar CV-uri, ci și profiluri de LinkedIn 😊
Un profil optimizat cât de mult vă poate ajuta să mergeți mai departe în căutarea de job sau chiar poate schimba decisiv stadiul în care vă aflați în acest proces.
La final de zi, profilul nostru putem spune că devine pasiv și astfel, ne regăsim în ipostaza de a-i aștepta pe alții să ne caute, să ne contacteze. Însă asta nu înseamnă că trebuie să și rămânem în acea poziție ingrată, așteptând.
LinkedIn ne oferă și șansa de a ieși în față, comparativ cu alți useri de pe platformă, putând să ne remarcăm dintre aceștia, mai mult decât să așteptăm doar să fim căutați...și cam atât.

Și, pentru a trece direct la fapte, m-am gândit în acest articol să aduc câteva idei concrete, practice, încercate și aducătoare de succes. Așadar, acestea sunt doar câteva dintre căile pe care putem merge pentru a ne poziționa semnificativ în fața unor anumiți useri LinkedIn.


Dacă vă aflați în căutarea unui job acum – utilizând aceste idei, puteți ieși în evidență considerabil, comparativ cu competiția voastră – ceilalți candidați la același loc de muncă.


1. puteți să vă folosiți de filtre în search bar-ul LinkedIn pentru a găsi fix acele persoane de interes pentru voi

2. puteti alege să urmăriți conținutul postat de către companiile care vă interesează în mod special sau de către anumiți angajați ai acestora

3. puteți opta pentru a vă crea și posta propriul conținut

4. puteți să faceți un mic research pe profilul unui user care vă interesează și de-acolo, să preluați inițiativa, scriindu-i un mesaj personalizat acelui user

5. și dacă tot v-ați decis să-i scrieți unei anumite persoane, iar ea a făcut ceva pentru voi, puteți alege, la momentul oportun, să-i trimiteți și o notă de mulțumire aceleași persoane, pentru contribuția sa adusă situației voastre sau fie doar și pentru o contribuție adusă în online, printr-un articol, printr-o postare etc.

6. îndrăzniți să menționați alți useri în postări pe care voi le considerați ca fiind utile pentru ei, însă cu moderație mereu, aș adăuga

7. nimic nu este mai frumos decât să le recunoașteți altora contribuțiile, abilitățile, folosindu-vă de secțiunea dedicată de skills & endorsments [aptitudini și recomandări, în traducere]

8. încercați să ajutați (prin oferirea unei recomandări pe profilul user-ului vizat, comentând la o postare de-a acelui user, lăsând un review acelei persoane)

9. iar dacă vi s-a scris, răspundeți la mesaje – dacă cineva își ia din timpul propriu pentru a vă scrie, merită să apreciați și să răspundeți asemenea, înseamnă că sunteți tratați cu importanță.


Un 9 Norocos până aici 😊

Și-ar mai fi și alte idei.
Comunicarea este un copac cu ramuri infinite. Toate aceste idei au la bază însușirea de informații, comunicarea.


Cu toate acestea, nu este suficient doar să aveți acel profil de LinkedIn, să fie funcțional. Este nevoie ca el să fie cât mai bine pus la punct, să atragă atenția, să spună doar lucrurile relevante și-ntr-un mod corect, să fie un profil care să vă ajute să vă conectați cu persoanele care vă pot susține în anumite demersuri, așa cum și voi le puteți susține pe ele, la rândul vostru.
LinkedIn chiar este un instrument puternic și foarte ușor de utilizat, unul de care ar fi păcat să nu ne folosim la maximum, mai ales dacă ne aflăm în căutarea unui job sau, poate, în drumul spre stabilirea unui brand personal, unei imagini sincere în online.



Anisia Dumitrescu.