Despre inspirația de a învața
Știti ce ma determina pe mine sa continui sa învăț? Normal ca nu știți, dar motivația mea se poate însuma in acest fel: știu ca mintea mea, spre deosebire de corp, va continua sa existe și după dispariția mea fizica din acest “hotel de piatra”.
In vremurile actuale, totul se chinuie sa ne acapareze atenția. Suntem efectiv asediati, ca la război, cu tot felul de proiectile publicitare, subliminale sau directe, care se lupta intens pentru concentrarea si mai ales, pentru timpul nostru. Sunt profesoara. Lucrez pentru aceeași instituție la care am fost in trecut studenta. Știu despre ce vorbesc când spun ca motivația mi-a fost amica și mare opozanta. Situația similară se întâlnește și in cazul tuturor studenților și clienților mei.
Okay, am stabilit ca mulți dintre noi suferim de sindromul “peștișorului auriu”, adică după aproximativ 15-20 de minute, atenția noastră pleacă la plimbare. Asta in cazul fericit. Sinceritatea și introspecția sunt necesare atunci când avem primul impuls motivațional. Și eu am un fel de start-up. Folosesc expresia “un fel de”, căci nu se încadrează in tipologia celor clasice. Partenera mea de afaceri și cu mine nu lucram pentru profit.
Lucram pentru - clișeu, știu - a câștiga experiența cât mai multă și a ne face cunoscute. Vrem sa devenim un nume de reper in ceea ce privește PR de nișă.
A propos de motivatie. Scriu aceste rânduri in timp ce aștept la cabinetul doctorului. Pe un scaun, între niște bătrâni nemți care se uita la mobilul meu de parca scriu pe o tăbliță de piatra. Pentru generația viitoare, probabil ca acest model de mobil va fi exact asa: o tăbliță pe care scrijeleam ceva. Și știți de ce vor avea aceasta perspectiva? Pentru ca unii din noi, indiferent de vârsta, vor continua sa aibă motivația sa dezvolte tehnologii și sisteme care sa avanseze cu literalmente viteza luminii.
Doritorii de dezvoltare personală, insetatii de cunoaștere, curioșii și cei “tineri și mereu neliniștiti” au acel foc și dorința de descoperire. Și eu “sufăr” de același sindrom.
Real talk: m-am înscris la un curs de criminalistica oferit de universitatea Cambridge, sunt in a doua săptămâna și am reușit cumva, deși iubesc subiectul, sa “ma scuz” și sa nu citesc prezentările pe aceasta săptămâna. Deși eu cu mana și cu cardul personal m- am înscris, benevol și nesilita de nimeni, așa cam cum e la căsătorie.
Dar nu-i nimic. Ma voi motiva din nou. Și voi încheia acel curs cu tot cu diploma.
Morala care e? Totul este fluid. Nimic nu e linear. Învățarea, motivația, focul cunoașterii.. nu sunt linii drepte și curate. Odată ce luam la bord aceasta noțiune de urcușuri și coborâșuri, ca și cotele apelor, suntem pe tărâm sigur. Putem reporni. Fiecare zi ne oferă posibilități infinite. Nu vreau sa devin un Osho in fustă, dar așa e.
Mingea e mereu in terenul nostru.
Miriam Mircea
PR and languages pro
Fort Knox PR founder