StartUp Career Alegând un nou job -

Alegând
un nou
job

 

Dacă ești pregătit și trenul se îndreaptă în direcția pe care ți-o dorești, urcă! Dacă trenul se îndreaptă în altă direcție fată de cea dorită de tine, lasă-l să treacă! Dacă trenul nu oprește în stație, poate încă nu e momentul pentru tine, însă este o invitație a destinului să conștientizezi pe ce anume mai ai de lucrat până sosește umătorul tren.

Fie că ești în căutarea unui nou job din dorința de a face o schimbare, fie că ai finalizat o etapă și cauți un nou început, alegerea unui nou loc de muncă este un pas important - atât pentru tine, în parcursul vieții și al activității profesionale, dar și pentru compania care este în căutarea persoanei care să poată contribui cu succes la îndeplinirea obiectivelor de business.

Tu ce ai în vedere când alegi un job?

Cu siguranță în primul rând te gândești la ce ești bun/ ce ai putea face bine, având în vedere cunoștințele teoretice și practice, dar și experiența anterioară.

Pobabil că așteptările salariale sunt un alt aspect important.

Poate ai și făcut o mică documentare despre companie înainte să aplici la job sau imediat ce ai fost invitat la interviu.

Dar ai în vedere și potențialul pe care îl ai și pe care îti dorești să îl dezvolți în viitor?

Ai în vedere și direcția către care dorești să te îndrepți în continuare?

Iei în calcul eventualele oportunități de care ai putea beneficia alegând un job sau altul?

Dar la gradul de potrivire cu jobul respectiv, te gândești?

Pe lângă îndeplinirea criteriilor specificate în anunțul de angajare, respectiv cerințele și așteptările angajatorului vis-a-vis de competențe și abilități, recomandarea mea este să ai în vedere și aspectele care țin de felul tău de a fi și de modul în care te "vezi" sau nu desfășurând activitățile la jobul respectiv. Spre exemplu, te invit să te gândești la nivelul de energie pe care îl ai, dacă ești mai mult o persoană statică sau mai degrabă îți plac activitățile dinamice. Oare ce performanță ai avea, ca persoană extrovertită și foarte dinamică, căreia îi place să fie în permanență în mișcare, la un job ce presupune activități zilnice de rutină? Sau, fiind mai degrabă o persoană comodă, cu multă experiență, care se simte bine desfășurând activități de birou liniștite și într-o rutină zilnică, cum crezi că te-ai descurca la un job în care angajatorul are așteptări de a introduce elemente noi, proiecte, inițiative de schimbare, mizând pe experiența ta bogată din trecut?


Probabil că atunci când mergi la interviul de angajare intervine și acel ceva interior care îți dă un impuls mai mult pozitiv sau mai mult negativ, dupa caz, fără chiar să conștientizezi, poate. Cu toate acestea, te invit să te gândești în avans și dincolo de cerințele jobului. Te invit să creezi un parteneriat cu recrutorul încă de la primele interacțiuni cu acesta, prin telefon. În momentul în care ai ocazia să adresezi întrebări referitoare la job, nu ezita să întrebi ce consideri că ar fi relevant pentru tine înainte să iei o decizie privind pașii următori. Chiar dacă decizia finală nu este la recrutor, el este cel care facilitează, atât pentru tine, cât și pentru angajator găsirea soluției optime pornind de la aplicarea ta la job. Un recrutor bun îti va oferi feedback dincolo de cerințele scrise ale jobului.


Fie că ai încercat să conștientizezi fiecare pas din procesul de aplicare la job, selecție, interviuri, analiză a ofertei și ceilalți pași până la angajare, fie că pur și simplu lucrează destinul, răspunzând la o serie de dorințe pe care ți le-ai pus de-a lungul timpului oferindu-ți diverse oportunități pe care să le ai în vedere, te invit pe tine, cititor, să aloci timp pentru auto-cunoaștere și conștientizare a valorilor, a punctelor forte și a celor slabe, dar și a direcției în care dorești să te îndreți din punct de vedere personal și profesional. Poți opta și pentru instrumente, metode și tehnici din sfera dezvoltării personale, coaching sau self-coaching, care să te susțină în pașii pe care îi faci spre auto-cunoaștere și performanță. În felul acesta, poți beneficia la maxim de fiecare interacțiune pe care o ai în alegerea unui nou job.

Poți privi fiecare oportunitate de nou job ca pe un tren care trece prin stația în care te afli în acel moment. Dacă ești pregătit și trenul se îndreaptă în direcția pe care ți-o dorești, urcă! Dacă trenul se îndreaptă în altă direcție față de cea dorită de tine, lasă-l să treacă! Dacă trenul nu oprește în stație, poate încă nu e momentul pentru tine, însă este o invitație a destinului să conștientizezi pe ce anume mai ai de lucrat până sosește umătorul tren.

Cu drag, mult succes!



Irina Coiciu.